Am spus-o mereu și o simt cu toată inima: omul sfintește locul.
Cu un an și jumătate în urmă a trebuit să aleg o scoală de proximitate și să mă gândesc mai întâi de toate la fiecare trezire de dimineață; la distanta de 3 km sau 4 minute cu mașina, la programul mult-prea-scurt și ușurința cu care mă pot furișa în timpul muncii s-o iau pe Anastasia de la școală. La faptul că mai mulți vecini îi vor fi colegi și în caz de orice, ne putem organiza între noi, părinții, să ne fim de ajutor în caz de vreo urgență.
Dar apoi mă gândeam cu prejudecată la calitatea învățământului la sat. Mă gândeam că ar șansa să învețe în capitală într-o școală de prestigiu, pe care e bătaie crâncenă în fiecare an, spre care ar fi trebuit să facem zilnic 1h/1h jumătate dus și cam tot așa întors. Departe nu stăm, dar traficul este pur și simplu infernal la marginea București-ului, mai ales dimineața.
Mă biciuiam psihic că am posibilitatea să-i ofer „ce-i mai bun”, iar eu aleg s-o înscriu la țară fiindcă mi-e mai ușor? Ce fel de părinte sunt? Cum e mai bine pentru copil? Ce sa fac? M-au consumat enorm întrebările.
…
Acum imaginați-vă o școală de sat, una din cele două gimnaziale din comună. O școală micuță, cochetă, curată. O sală de clasă plină de lumină naturală, dotată cu tot ce este nevoie și o învățătoare care pune suflet în ce face, având întotdeauna în minte binele suprem al copilului. Cognitiv, fizic și în special emoțional.
Pentru genul meu de părinte educația nu este doar despre cunoștințele acumulate, ci mai ales despre cum o ajută ceea ce se întâmplă la școală în formarea caracterului și dezvoltarea personală, în toate modurile posibile.
Nu-mi doresc un copil MAI deștept, note MAI mari și diplome MAI multe. Îmi doresc un copil care se duce cu plăcere la școală, căruia i se predă și la școala, așa cum o facem noi acasă – încrederea în sine și dorința de a învăța pentru că e fain să știi mai multe despre lumea care te înconjoară.
Pentru că nu tot, dar cele mai multe din lucrurile pe care le învățăm la școală – să vorbim corect limba română, să gândim matematic, să identificăm Europa pe hartă, ne va ajuta când vom fi adulți și vom pleca oricum din țară, dintr-un motiv sau altul. Asta e realitatea.
Dar nu există nicio scuză pentru care să nu îți dorești să înveți. Decât dacă felul în care ți se prezintă lucrurile nu e ăla care trebuie. Ori ghidul și sprijinul unui copil la școală este în primul rând învățătorul, omul care sfințește locul și plantează în conștiința copilului cu blândețe și bunătate dorința de a face parte din ceva mai mare, dintr-o echipă de elevi. De prieteni.
…
Anastasia a început astăzi clasa I. A fost fiartă toata vara că-i prea lungă vacanța; am și înregistrat-o să-i aduc aminte peste câțiva ani cum a plâns trei săptămâni că vrea la școală, la Pami. Nu-și putea închipui cum Doamne, iartă-mă, s-a gândit cineva să-i lase fără prieteni 3 luni? Incredibil!
Nu doar că nu mai am nicio întrebare fără răspuns, dar azi știu sigur că Dumnezeu răspunde ne prin oameni. Nerăbdarea, fericirea și emoția pe care a trăit-o copilul ăsta că s-a întors la școală îmi reconfirmă că am făcut cea mai bună alegere pentru ea.
Anastasia și toți ceilalți copii merită tot ce e mai bun, și sunt recunoscătoare că am găsit un loc unde se simte iubită, înțeleasă și apreciată.
