Bringing Emotions to Life Through the Power of Storytelling – That’s My Specialty.
Cine sunt eu?
Eu sunt Daniela. Sunt mamă, o prietenă grozavă și o scriitoare creativă. Iubesc viața și oamenii, în general, îmi iubesc familia, prietenii, poveștile și caut să fiu o prezență pozitivă pentru cei din jur. În timpul liber scriu, citesc, cânt, călătoresc și vorbesc mult. Dar recunosc că-mi place mult, mult de tot și să stau degeeaba. Să nu fac nimic, să mă deconectez total de la ce mă înconjoară și cred că este foarte sănătos să facem asta din când în când.
Scrisul este darul meu. Pasiunea mea. Îmi da libertatea să mă exprim fără bariere și îmi oferă șansă să-mi împărtășesc, emoțiile, ideile și trăirile cu ceilalți.
Astăzi, mă construiesc și mă dezvolt cu banii obținuți din scris. Scriu articole pentru diferite companii, antreprenori și mă implic oriunde premisa este educația cu sens. De asemenea, îmi construiesc un portofoliu original de scrieri în proză.
Scrisul a devenit mai mult decât un obicei. Este parte din viața mea, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut vreodată.
Să pun pe foaie trăirile mele este ca o a două natură. Așa cum respiri, dormi, mănânci, tot la fel simt eu conexiunea cu foaia. Îmi place să o acopăr de cuvinte și să îmi descarc toate emoțiile și gândurile pe ea. Foaia albă este confidentul meu, singurul loc în care îmi descriu bucuria, tristețea, frustrarea, speranța, furia, indiferența față de ceea ce n-aș putea spune cu voce tare. Scriu discursuri, îmi imaginez scenarii. Un fel de terapie eliberatoare ce-mi face mult bine.