Duminica asta n-am făcut ciorbă, n-am lenevit, deși mi-a fost rău din cauza faringitei, ci m-am dus cu toată speranța și spaima, totodată, la vot. Mi-am luat partenerul și copilul de mână, mama și bunica de cot, fiindcă avem nevoie să fim împreună, să ne asigurăm că le construim un viitor liber copiilor noștri.
Deși a ieșit din mine, Anastasia este, fără doar și poate responsabilitatea noastră comună. Depinde de fiecare dintre noi ce îi arătăm despre România și ce îi lăsăm moștenire. Ce sperăm că o să înțeleagă când, peste ani, o s-o întrebe cineva cum era România când era ea mică.
Anastasia a fost cu mine la fiecare votare în ultimii 9 ani, iar de când a putut să apuce cu mâna tot ea a pus ștampila pe buletinul de vot. Acum, că este suficient de mare, a urmărit cu mine, seară de seară, toate știrile, posturile de televiziune, exit poll-urile, și s-a bucurat cu surle și trâmbițe alături de noi, adulții ăștia mari și deștepti, când omul în care credem a câștigat. Și chiar după primul tur, când părea că n-are nicio șansă să învingă, i-am spus că vom continua să votăm, indiferent de rezultat. Nu votăm doar când avem garanția victoriei, ci votăm pentru că așa e corect, pentru că este un drept fundamental – ea nu știe încă, dar nu l-a avut dintotdeauna și pentru că valorile în care credem rămân neclintite, cu atât mai mult în fața unui asemenea pericol ca cel de până ieri. Am mers din nou cu același om în minte, cu aceeași credință și emoție în piept, iar pentru că binele învinge atunci când Dumnezeu își apleacă privirea spre noi, de data asta, a fost cum ne-am rugat. Este bine, va fi bine.
Nu știu ce au ales ceilalți. Știu doar că, pentru noi cinci, votul a fost cum suntem construiți noi pe dinăuntru.
Mamaie nu are prea multă școală, dar s-a uitat la știri, a vorbit cu copiii ei și a înțeles cine este fiecare candidat. Mamaie a mai trăit teroarea războiului, si-a crescut copiii în comunism cu stomacul gol și uite că totuși, la 80 de ani are mintea limpede.
Mama mea a crescut într-o lume în care femeile nu prea ridicau vocea sau privirea în fața bărbaților, iar acum își votează convingerile fără să-i tremure mâna. A trăit în dictatură, în jungla din anii 90, iar apoi 22 de ani în diasporă. Chiar n-o mai oprește nimic.
Iar eu? Am crescut într-o Românie frântă, sărăcită de toți, pe toate fronturile, dar nespus de frumoasă și bună cu mine, până la urmă, și încă nu suficient de frântă cât să mă convingă că trebuie să tac în fața huliganilor, a sceleraților care își urlă dreptatea ca pe stadion, care n-au muncit o zi în viața lor, dar îmi spun mie că trebuie să produc.
Mi-am spus cuvântul cu decență, în liniște, în cabina de vot cu gândul la fata mea, la anii care o așteaptă, sperând să fie în siguranță printre semenii ei, pe străzi, să aiba un viitor senin și libertatea să studieze oriunde în lume.
Anastasia a pus din nou ștampila pe buletinul de vot cu responsabilitatea pe care eu sunt datoare, la rândul meu să i-o transfer, așa cum și mama și mamaie m-au învățat pe mine. Este datoria mea să o învăț că exercitarea votului este un drept foarte important și o responsabilitate frumoasă, pe care o va respecta ori de câte ori va fi cazul. CU DECENȚĂ ȘI RESPECT FAȚĂ DE ȚARA ÎN CARE S-A NĂSCUT!
18 mai, Anastasia a împlinit 8 ani și 10 luni. Nu o să uit niciodată cum am stat la masă, în fața televizorului, cu palmele transpirate, ochii mari, inima plesnea în piept de emoții și frică și tensiune, iar când au venit rezultatele, ne-am uitat unii la ceilalți cu lacrimi în ochi. Am zbierat de fericire! Am sărit în sus! Am primit confirmarea că a contat; fiecare vot a contat și va conta întotdeauna, la fiecare tur de alegeri.
