2022 te aștept cu mare nerăbdare să le punem în practică

Se obișnuiește ca la finalul anului să vină fiecare cu câteva gânduri despre anul care tocmai se încheie și alte câteva dorințe pentru anul nou. Încep eu.
Ei bine, pentru mine anul 2021 a fost cam așa: muncă multă, frustrări, luptă cu sinele, multe descoperiri bune și altele foarte greu de gestionat, angoase, atacuri de panică, decizii, schimbare, conștientizare și nu în ultimul rând, vise împlinite.
A fost un an în care m-am simțit ca un orb pe un teren minat: nu știam efectiv pe unde să merg ca să nu mai calc pe bombe neexplodate încă.
Anul 2021 a fost cu de toate.

Am început lejer, în pijamale, în confortul familiei mele și cu cei mai buni prieteni alături. Dar vrei-nu vrei viața te alătură altor oameni pe care îi placi mai mult sau mai puțin. Până anul acesta nu am reușit să înteleg ce înseamnă conceptul de bullying printre adulți, deși mai în glumă sau mai în serios, îl tot auzeam și la un moment dat chiar foloseam cuvântul în sensul unor glumițe nevinovate. Apoi l-am trăit. Și a fost groaznic.

A fost groaznic să văd cum oameni pe care îi știu de multă vreme sau total necunoscuți obișnuiesc să se comporte răutacios cu alții sau cu mine, deși eu nu sunt un om iritant (mereu) din fire. Să citez un critic, eu sunt aia despre care se spunea că “vorbești mult și ești mult prea happy-happy joy-joy” și toate defectele mele alea multe pe care și eu le detest la mine se reduceau doar la atât? Zău că puteam mai mult. Dar cu aceste ocazii, căci au fost mai multe, am descoperit despre mine că sunt un om ușor de intimidat, mai ales că mie nu îmi place să îi rănesc pe ceilalți, cu atât mai puțin fără absolut niciun motiv.

Pe moment nu am realizat că lipsa mea de reacție vine din locuri mai adânci decât le văzusem până atunci, dar am înghițit multe rahaturi până când anxietatea și atacurile de panică m-au cuprins cu ghearele lor nemiloase. La început a fost nasol, se simțea extrem de dureros fizic și psihic, dar după o vreme de luptă cu toate forțele de care mai eram capabilă, am reușit să transform toate acele descoperiri greu de gestionat în cele mai turate motoare. Mi-am folosit durerea interioară ca pe un combustibil și-am ieșit de acolo, din groapa emoțională, cam șifonată și plină de mocirlă pe haine, dar am ieșit.

Nu am fost singură, bineînțeles. Am avut sprijinul iubitor al prietenului meu și partener de viață, al mamei mele, al familiei, al prietenilor și în special, al razei mele de soare cu chip de om – Lavinia. Dar nu în ultimul rând, am acceptat ideea de psihoterapie și cu toate că dau toate creditele doamnei psiholog pentru felul în care ma ghidează în această călătorie, nu pot să nu spun în gura mare că cele mai importante descoperiri le-am făcut singură. Și sunt mega mândră de treaba asta.

Revenind la finalul de an, făcând o trecere rapidă în revistă, pentru mine 2021 a fost cu de toate.

Am descoperit cât de minunat este să campezi, m-am întors la focul de tabără, la sunetul de neînlocuit al mării furioase, am făcut plajă goală și am stat în ploaie lângă cort (fiindcă da, nu era impermeabil).

Mi-am dat demisia pentru a treia oara din același loc de muncă și am ales să renunț la confortul oferit de un salariu concret, sigur și lunar, pentru a testa viața de om (nebun) creativ, căruia îi plesnește capul de idei și vrea să facă bani din/cu ele.

Am râs. Am râs ca tâmpita din nimic, când m-am dus la cumpărături cu prietena mea Oana, am râs cu soțul meu și de cele mai multe ori cu cărțile mele; am plâns ca o nebună când Lavinia m-a ridicat de jos și mi-am atins visul, acela de a face bani din scriitura. Dar am reușit să plâng și singură cu mine, căci de ani mulți sau dintotdeauna nu am regăsit eliberarea aceea pe care numai o repriză sănătoasă de plâns ți-o oferă.

M-am întors pe băncile școlii, m-am înscris la The Writing School – ceva ce nici măcar nu îndrăzneam să visez, iar Liv m-a acceptat fiindcă m-a plăcut ca om și pasionat de scris, iar acesta a fost singurul examen din viața mea de care mi-a păsat cu adevarat și pentru care nici măcar nu știam că trebuie să mă pregătesc.

Cea mai reprezentativă acțiune sau cuvântul care definește anul meu 2021 este CURAJ. Am avut curaj să spun nu mai pot, atunci când nu mai puteam. Deși mi-a fost greu să îmi pun nevoia mea deasupra celorlalte (frici, responsabilități, persoane), cumva am avut curajul acela de câteva secunde să fac prima mișcare. De acolo a venit totul de la sine.

Sunt un om fericit în general, în special pentru că iert ușor și nu am nevoie de foarte mult ca să mă simt un om fericit. Clișeic, dar nu mai puțin adevărat este faptul că atâta vreme cât copilul meu e sănătos, nimic altceva nu este mai important și da, copilul meu este sursa de reală fericire pentru mine, ca om și mamă.

Dar cumva anul acesta am reușit să prind curaj să pun în lumina reflectoarelor din capul meu și femeia Daniela, persoana din spatele mamei Anastasiei. Anul acesta am trăit magia și binecuvântarea expresiei “Îmi trăiesc visul!”, mantră pe care mi-o repet în absolut fiecare zi din viața mea, fie că sunt într-o stare foarte bună, normală sau mai puțin bună.

Vă doresc un 2022 (mai) bun cu voi. Al meu știu sigur că o să fie cel mai bun de până acum! Cele mai frumoase lucruri din viața mea profesională sunt pe cale să se materializeze în urmatoarea perioadă, acasă sunt un om iubit necondiționat și liniștit, iar eu mă bucur de fiecare zi în noua etapă pe care o ador efectiv.

La mulți ani!