Voi v-ați întrebat vreodată ce superputere v-ar plăcea să aveți?
Eu da, m-am întrebat mereu ce aș vrea să mă fac dacă aș putea alege ORICE, I mean ORICE! La prima mână cochetam cu invizibilitatea, dar mie nu-mi place să trăiesc izolată și să recunoaștem, să fii invizibil parcă te rupe așa puțin de realitate.
Atunci mi-a venit: să aud gândurile celorlalți! În felul ăsta aș putea să fac pe oricine fericit/ă, sau chiar din contră, m-aș da la o parte din start acolo unde nu e nevoie de mine. Mi-am făcut eu niște scenarii până am ajuns la concluzia că oricare dintre cele două mi-ar aduce multă nefericire, pentru că până la urmă ce nu știi nu îți face rău.
Ascultând „I Have Nothing” de la Whitney Houston mi-am dat seama că oamenii ăștia care pot să cânte cu voce dumnezeiască, ce se aude direct în cer la Bunuțu’, sunt ei înșiși zeități pâmântene, cu toate multele octave cu care au fost binecuvântați.
Își pot cânta durerea.
Fericirea.
Frica.
Îndoiala.
Și atunci mi-am dorit din toată inima ca în loc de mormăiala pițigăiată, singurul zgomot care iese din gâtul meu de după perdeaua de la duș, să iasă magie. Să pot cânta și eu.
De mică o iubesc pe Whitney și mă imaginam cum mă ține Enrique pe după mijloc în „Could I have this kiss forever”.
În timpul ăsta scriam la o poveste de dragoste dintre doi oameni potriviți care s-au întâlnit în timpuri nepotrivite, și am continuat să scriu și să îmi imaginez scena din milocul unui stadion plin, luminile reflectoarelor care îmi încălzeau trupul pe jumătate despuiat și mulțimea de oameni care imita mișcarea brațelor mele, stânga-dreapta, pe ritmul muzicii.
Și-am continuat să scriu.
48 de ore și 40 de pagini mai târziu mi-am dat seama (Surpriză!) că eu am deja o superputere și mă face incredibil de fericită. E ciudat cum poți să vezi magia din alți oameni și totuși să nu ți-o cântărești pe a ta.
Scrisul este superputerea mea!
În orice caz, nu pot să nu țin seama de efectul halucinant pe care îl are muzica asupra spiritului meu creator, am realizat asta abia după ce am oprit playlist-ul compus dintr-o singură melodie, pe care am scris timid o încercare de proză scurtă. Mă rog, cât mă caracterizează pe mine de scurtă.
