30 noiembrie
Vorbesc deschis despre acest subiect, despre lucruri cu care nu mă mândresc și accept cu greu, acum după ce toate au trecut, că eu am comis-o în așa hal. Azi mă simt oarecum pregătită să împărtășesc cu voi experiența mea pentru că mi-aș dori să fie utilă pentru cineva care se află în aceeași situație, deși nu doresc să se întample nimănui.
De Sfântul Andrei, pe 30, m-am dus împreună cu niște prieteni să ne bucurăm și noi de Târgul de Crăciun din Piața Universității. Am făcut-o mai ales pentru copii, care erau extrem de încântați de idee. E imposibil să găsești un loc de parcare în centrul vechi în general, darămite în zi de sărbătoare când e și gratis. Am parcat la subterană – pe bogăție, ne-am instalat frumos la coadă, care nu era oricum foarte mare fiindca am cumpărat biletele online și am intrat cu totul în atmosfera minunată de iarnă, luminițe și tot tacâmul. Aglomerație, blitz-uri din toate părțile, de privirile exasperate ale celor cărora le stricau copiii pozele perfecte pentru feisbuc nu mai zic, miros de vin fiert și cârnați ce sfârâiau pe gratar, toate astea erau din belșug. Ca la târg, deh.
Am mâncat, am băut și evident, am stat la cea mai mare coadă dintre toate pentru a cumpăra bilete la caruselul pentru copii. Le-am făcut zeci de poze celor mici, ca să mă asigur că îi prind chiar și pe ăia care nu erau ai mei (nu asta era intenția, glumesc) și mi-am bucurat ochii cu zâmbetul lor până la urechi. Despre asta era vorba.
M-am lăsat dusă de val, cu toate că noi adulții nu am avut prea multe motive să fim dați pe spate de târgul ăsta, și într-un moment de neatenție telefonul meu a dispărut. Deja eram în drum spre ieșirea din incintă când mi l-au luat din buzunar sau geantă, nu știu exact, e totul alb în mintea mea, dat fiind că atunci îmi amintesc ultima oara că l-am folosit. Mi-am dat seama ca nu mai am telefonul abia când am băgat tichetul de parcare în aparatul de la barieră; voiam să pun gps-ul spre casă și când să îl scot, ia-l de unde nu-i.
Nu puteam să fac nimic din poziția fizică în care eram, așa că am ieșit din parcare doar ca să intru din nou, să îi rog pe domnii de la „centrul de control” să îmi împrumute un telefon pentru a mă suna să verific totuși dacă nu cumva a căzut prin mașină, iar brățara mea de la mână conectată la el ar fi sunat dacă era ascuns pe undeva. Prietenii mei au ieșit din parcare în urma mea, nebănuind nimic s-au întors acasă liniștiți. Telefonul împrumutat de la urechea mea suna în gol, căci brățara nu vibra. I-am rugat să se uite pe camerele de luat vederi din zona aparatului de plată a parcării, acolo unde parcă să zic că îl aveam, dar pentru asta trebuia să fac o cerere la șefu’ cel mare, care oricum nu lucra până pe 2 decembrie. Deci nu.
Am plecat dezamăgită și foarte supărată spre mașină, dar am realizat între timp că nu îl anunțasem pe soț de toată tărășenia, ca să nu își facă griji pentru noi dacă mă sună și nu răspund mult timp. Am oprit primele persoane din calea mea și le-am cerut să dau un telefon. L-am rugat pe soț să intre pe contul meu de Icloud să încerce să localizeze telefonul, lucru care nu a fost posibil, deși sunt extrem de sigură că înainte de toate astea, funcția de găsire telefon a fost activată de mine. Ce persoană care se descurcă bine cu tehnologia și deține un telefon (Iphone) pe care îl folosește în toate activitățile de zi cu zi, de care este efectiv lipit, nu se îngrijește să activeze o astfel de funcție? Ei bine, telefonul nu se putea localiza. Era cat se poate de clar. Soțul meu a pus telefonul în mod pierdut, s-a asigurat că Apple pay – funcția de plată cu telefonul a fost dezactivată și a lăsat un mesaj care apărea instant pe telefonul furat în care le spunea că nu vor putea face nimic cu el, fiindcă va fi blocat; ba chiar a lăsat numarul lui de telefon să fie contactat în cazul în care, printr-o minune hoțul se gândește că nu vrea să fie mârlan fix acum înainte de Crăciun. Acum mă umflă râsul de cât de sigură eram pe treaba asta. Și pe aia cu telefonul inutilizabil, și pe aia cu cinstea hoțului neprins.
Ideea este ca am luat legatura cu prietenii de la Apple; în loc de soluții concrete, am primit articole online despre cum ar trebui să procedez. M-am consiliat singură. Dat fiind că telefonul avea în el cartela, și deci, numărul meu de telefon pe care se puteau face verificări de cont, localizări și mai știu eu ce ajutor ar fi putut să îmi ofere atunci la cald, băiatu’ ăla din India nu m-a ajutat cu nimic. M-a asigurat ca datele mele din telefon sunt în siguranță, știa el pe ce se baza când spunea asta.
