Titlul nu imi apartine, este numele unei cărți scrisa de Care Santos si Francesc Miralles. Mi se pare potrivit pentru mine astazi, insa. Stiu ca povestea pare banala pentru unii, sau nebunie curata pentru altii, dar pentru mine a fost chiar o mare descoperire.

Aseara treceam in revista cartile pe care urmeaza sa le citesc si faceam o ordine preferentiala. Titlul autorilor mentionati mai sus mi-a ramas in minte, iar in aceasta dimineata obisnuita de sambata m-am trezit cu aceleasi indatoriri: sa ofer micul dejun copilului, sa scap de hainele din cosul de rufe murdare, sa umplu masina de spalat vase, bla bla bla. Prima este bifata de la sine, cu stomacelul unui urias de trei ani nu te joci, fiindca dintr-o fetita dulce si frumoasa iese monstruletul furios si infometat, gata sa manance pe oricine ii iese in cale. Dar imediat mi-a venit acel impuls electric generat de subiectele tuturor lectturilor din ultima vreme: viata este scurta, timpul nostru este limitat. Nu mai vreau sa astept sa ajung in peisaje exotice ca sa ma simt ca in vacanta. Cel mai bun moment este acum si cel mai frumos loc de pe pamant este chiar aici.

Asa a inceput aventura unei mici excursii de familie la … Ploiesti.

Nu cunosc foarte multe despre acest oras; mai mult decat atat, am primit recenzii descurajatoare de la un coleg localnic, insa m-am gandit ca fetitei mele i-ar placea tare mult sa mearga cu trenul. Mie mi-ar placea sa fac o nebunie, iar tatalui i-ar fi placut sa mai doarma putin, dar spiritul aventurier de care m-am indragostit a invins corpul obosit si am plecat la drum cu totii, asa cum spuneam, intr-o aventura a unei familii intr-un oras despre care nu stiam mare lucru.

Pe considerentul ca trenul Inter Regio ne-ar plimba cu o viteza ametitoare pe caile ferate din Romania 2019 si nu am fi avut ocazia sa admiram frumoasele plaiuri mioritice, dar si pentru ca spiritul nostru de aventura era putin somnoros, am pierdut primul tren cu care ne-am propus sa ajungem la destinatie, asa ca am mers cu Regio. Adica trenul personal. Da, da, acela care opreste in fiecare statie de pe traseu.

Drumul a fost mai scurt decat ne asteptam, trenul nu a fost aglomerat, asa ca am gasit locuri pe scaune. Aerul conditionat a fost la minim, dar noi am fost recunoscatori pentru fiecare senzatie de bine. Am ajuns la Ploiesti intr-o ora si zece minute, am decis sa ne plimbam pe jos o vreme pana ne dam seama incotro vrem sa ne indreptam. Noi chiar am fost aventurieri cu acte in regula si am evitat sa folosim mijloace de transport de lux cu care sa fentam escapada, asa ca ne-am deplasat doar pe jos sau cu autobuzul. Bine, Uber nici nu este valabil in zona, asa ca nu prea am avut incotro. Ei bine, noi am omis niste lucruri nu foarte importante, cum ar fi, de exemplu, starea vremii! Si cum mergeam noi agale, bucurandu-ne de rasfat, am apucat sa zic doar: „Ce vreme buna! Bine ca nu este cald!” si in secunda urmatoare cerul s-a deschis deasupra noastra. Ce bine ca intr-un final vremea a fost blanda cu noi si ne-a permis sa petrecem o zi superba; chiar și soarele a iesit de dupa nori si ne-a zambit.

Timpul scurt petrecut in oras, lipsa unui mijloc de transport personal, faptul ca era sambata și orarul de funcționare era scurt, nu ne-au permis sa vizitam multe obiective turistice, insa ma bucur foarte tare ca am ajuns la Muzeul Judetean de Stiintele Naturii „Prahova”. Pe langa personalul care a fost foarte amabil, atent si rabdator cu cei mai mici si mai obositi dintre noi, exponatele sunt super interesante, au cateva jocuri interactive, jocuri de lumini fascinante atat pentru copil, dar si pentru noi, adultii. Am intrat cu asteptari minime si am fost suprinsi intr-un mod extrem de placut de ceea ce am gasit acolo. Cei mai bine cheltuiti 8 lei de astazi!

De obicei cand plecam in orice deplasari/vacante ne place in primul rând sa mâncam, sa descoperim noi gusturi, texturi, culori. La 50 de km de Bucuresti nu ma asteptam sa gasesc ceva diferit, insa ma intrebam care sunt sansele sa gasim un loc unde sa mancam bine si sa ne simti bine. Ei bine, am ales „La cucina”, un restaurant italienesc situat in centru, care intrunea criteriile majoritatii (fara grasimi, prospețime, potrivit pentru copii) și am avut parte de o cina grozava. Personalul a fost foarte amabil și aici, preparatele ne-au incantat și ne-au saturat, dându-ne forța sa reluam călătoria înapoi spre București.

Ce vreau sa zic, de fapt, nu este ca am avut noi o zi nemaipomenita, deși categoric și asta vreau sa zic. Ci faptul ca astăzi am avut o revelație și sunt mândra ca am făcut primul pas spre o mica schimbare: sa ne bucurăm de ceea ce avem, sa profitam de fiecare moment pentru a face ceea ce ne place mai mult, sa petrecem timp de calitate cu copiii noștri și sa le oferim șansa sa descopere câte puțin din lumea in care trăiesc. Sigur, Ploiești nu este Caraibe, nu este savana africana sau Viena, dar este un loc in care merita sa mergi și sa te bucuri ca ești, ca respiri, ca poți sa vezi, ca mergi pe doua picioare și ca o faci in compania celor pe care ii iubești cel mai mult. Practic nu ai nevoie decât de impulsul acela de a iesi din casa; de a pune mâna pe primele haine, lucuri elementare și de a porni intr-o aventura chiar și de o zi, chiar și in orașul în care trăiești si despre care sunt sigura ca nu stii tot.

Mai cred ca suntem mult prea orientati sa găsim momentul potrivit pentru a ne lua concediu, sa planificam o vacanța într-un loc extraordinar, unde poate au mai fost și alții, in care știm încă de la început ce vom face și câte obiective vom vizita, ca pe niște trofee de turist necesare la portofoliu, însă pierdem din vedere un aspect esențial: nu contează unde mergi, atâta vreme cât călătoria nu îți aduce satisfacția deplina. Nu contează câți kilometri parcurgi, dacă la finalul zilei ești doar obosit.

Călătoriile sunt momentul in care eu și familia mea ne conectam fantastic; de fapt, chiar este momentul când petrecem mai mult de 2-3h împreuna, comparativ cu zilele lucrătoare. Sa călătorim spre orice destinație ne da o stare de libertate, calm, starea aceea de „vacanța”, in care ne descărcam de taskuri, alarme, de bifat puncte din agenda. Călătoria este doar instrumentul prin care facem sa se întâmple magica, practic nu ne mai propunem nimic: sa rămânem calmi, sa stam drept, sa vorbim coerent, nici măcar nu trebuie sa vorbim. Este suficient sa ne privim și eventual, sa ii repetam de cincisprezece ori copilului sa ne dea mâna sau sa nu-si mai lingă degetele murdare.

Haine curate mai avem, vasele nespălate mai pot aștepta, animăluțele ne așteaptă bucuroase oricum. Orice vreme este buna de plecat de acasă, chiar si atunci cand ploua. Nu avem nevoie de concediu planificat, nu avem nevoie de momentul potrivit, nici măcar de foarte mulți bani pentru a trai la unison bucuria de a ne gasi in același timp pe pământ, parteneri de drum.

Plus ca atâta vreme cât suntem sanatosi și împreuna, cel mai frumos loc de pe pământ este chiar aici.