1 Decembrie
A doua zi am mers la târg din nou, să refac firul crimei și am întrebat pe toată lumea implicată în organizare dacă cineva de la pază a raportat că a găsit un telefon sau poate vreun participant l-a găsit pe jos și l-a predat celor de la obiecte pierdute. Eram naivă, știu, dar și disperată. Am fost la poliție să depun plângere, am dat declarații și am vrut să mă asigur că fac tot ce ține de mine pentru găsirea telefonului, pe care oricum nu speram să mi-l găsească poliția română, dar nici nu puteam să renunț complet la posibilitatea asta.
Totul a culminat cu momentul în care mi-am recuperat numărul de telefon, număr la care țineam foarte tare, fiind înregistrat în relațiile cu toate instituțiile în care am intrat vreodată, băncile, prietenii mei, conturi peste conturi de socializare, corespondență, etc. Practic, lanțurile în care ne înfășurăm zi de zi singurei.
Imediat ce numărul a devenit activ am primit un mesaj pe telefon de la Apple Inc, în care mi se oferea un link pe care trebuia să îl accesez ca să îmi localizez telefonul meu Iphone 11, deși eu pierdusem un Iphone 7 plus, mesaj pe care l-am click-uit fără să stau pe gânduri măcar două secunde.
Inima îmi bătea nebunește, mulțumeam cerului în gând că era super aglomerat pe bulevard la Cotroceni și am prins roșu la semafor; am intrat pe link, dar ca să îmi arate unde tocmai fusese localizat telefonul trebuia să introduc adresa de e-mail a contului de Icloud, parola contului, apoi să introduc codul de deblocare a telefonului – acela pe care hoțul nu îl avea. Atunci mi-a sunat un clopoțel! Deci asta nu făcusem eu aseară! Tring! Și de aia nu am reușit să îl localizez, ia sa le dau eu lor toate datele de care au nevoie ca să intre frumos în telefon, să se descalțe la ușă, nu să intre cu bocancii, ca niste măgari. Am introdus datele de bună voie și nesilită decât de disperare, oboseala adunată în multele ore în care nu am reușit să dorm, și prostie. Efectiv prostie.
După ce am introdus toate astea, harta îmi arăta o imagine din satelit a Asiei și cam atât. Am încercat să fac zoom imaginii, să îmi dau seama ce văd mai exact, dar secundele treceau și semaforul era verde din nou. A trebuit să mă pun în mișcare și am reîncarcat pagina pentru că nu reușeam să văd nimic concret; abia când îmi arăta cu litere de-o șchioapă că pagina respectivă nu poate fi găsită mi-am dat seama ce tocmai făcusem. Și abia atunci m-am panicat. Am simțit că îmi crapă inima, efectiv mă înțepa pielea și nu reușeam să trag suficient aer în piept. Era atât de aglomerat, unde dracu s-or fi dus toate mașinilea alea pe 1 Decembrie nu știu, nu am putut pur și simplu să opresc pe dreapta fiindcă nu voiam peste toate astea să primesc și o amendă corespunzătoare. Primul gând a fost să îl sun pe soțul meu să îmi spună că nu am făcut nimic greșit, aveam nevoie să mă mângâie cineva pe cap. El mi-a spus calm: păi tu nu ai fost atentă când indianu’ ți-a zis să nu dai niciodată date pe care Apple ti le-ar putea cere prin mesaje? Ei bine, nu, nu am fost atentă, că aștia vorbesc doar engleză și eu nu mai știam nici cum ma cheamă în română, nu mi s-a lipit nimic de creier din ce a spus.
Am sunat la bănci să îmi inchid cardurile, să îmi blocheze aplicațiile și utilizatorii cu care ma logasem; de fapt cea mai mare teama a mea era că le furnizasem codul de deblocare al telefonului în care aveam stocate cardurile TOATE, aveam notițe în telefon unde îmi pusesem frumos toate datele cardurilor pentru ca uneori îmi era lene să cobor până la parter ca să-mi iau portofelul…și totul era la liber și la îndemână pentru ei acum. Asta făcusem eu.
Poate dacă atunci când am ajuns acasă nu aș fi recuperat contul de Icloud și nu aș fi șters dispozitivul din cont – ultima și cea mai proastă decizie, dupa cea de a le da codul de la telefon, aș mai fi avut o șansă minimă. Dar am făcut toate astea în numai câteva ore și acum vă spun și vouă care sunt concluziile mele.
În primul rând:
- să nu trăiți cu impresia că suntem feriți de pericolul de a fi furat în orice loc al acestei țări, deci fiți atenți cu lucrurile voastre în orice moment, mai ales în locuri aglomerate. Probabil toți o faceți deja, mai puțin eu.
- să nu credeți că dacă ții doi copii de mână și mergi pe stradă, hoțul va avea o minimă remușcare că te fură; ba din contră, persoanele însoțite de un copil sau mai mulți sunt victimele cele mai sigure. Copiii ne solicită toată atenția, așa cum este firesc, astfel devenim vulnerabili și neatenți la ceilalți, fix la cei care asta caută la noi.
În al doilea rând,
dar nu mai prejos de primul să nu fiți aroganți față de mine acum și față de voi înșivă, sau alții care au greșit în același mod ca mine, dar după o altă strategie de înșelătorie, să credeți că puteți fi întotdeauna cu un pas înaintea hoților. Luați-vă toate măsurile de precauție pentru a vă proteja de atacurile cibernetice sub toate formele lor, sau orice alt tip de înselătorie (prin telefon sau prin prezentarea lor direct la ușa voastră). Nu oferiți cu ușurință datele voastre personale, până nu sunteți siguri cine vi le cere. Este adevărat că eu am fost o victimă ușoară a phishing-ului (înșelătorie electronică), eram extrem de obosită și disperată că mi-am pierdut telefonul care costa destul, accesul la toate resursele care care aveam nevoie zi de zi (precum certificat verde), poze, munca mea din ultimele trei luni, articolele la care scriam, și m-am aruncat în lac și în puț în același timp. Nu subestimați puterea unora de a face rău, tacticile acestor așa numiți oameni sunt foarte bune și se vor adapta întotdeauna la noi și noi realități.
În al treilea rând:
nu vă țineți toate ouăle într-un singur coș. Salvați-vă munca pe alte suporturi de back-up, notați-vă ideile importante pe foaie, țineți o agendă fizică a contactelor voastre. Obișnuiam să îmi știu agenda telefonului pe de rost pe vremea când număram minutele din opțiune, iar acum m-am trezit pusă în situația în care știam să sun doar la 112 și pe soțul meu.
Salvați constant pozele pe care le faceți cu telefonul. Nu vă notați date sensibile pe telefon, dacă aveți tendința să îl rătăciți sau nu sunteti foarte atenți cu el în orice moment și oriunde vă aflați.
În ultimul rând,
dar nu cel din urmă, indiferent de ce vi se întâmplă, nu acționați sub primul impuls. Gândiți. Nu faceți ca mine, nu acționați din disperare decât dacă sunteți într-un pericol iminent. Gândiți-vă la ceea ce vi se cere și dacă este greu să procesați informația, citiți cu voce tare mesajul pe care îl primiți. De multe ori când citești în gând, și ești obosit și stresat, creierul nu face la fel de repede legăturile ca atunci când citești cu voce tare și te auzi ce spui.
Cel mai greu este să accept faptul că am fost victima a două atacuri în mai puțin de 24h, mi s-a furat telefonul de două ori în două moduri diferite.Prima dată a fost complet inconștient, deși dacă mă asiguram că îl pun unde trebuie, poate nu se întampla nimic. Dar a doua zi m-am lăsat păcălită într-un mod absolut tâmpit, absurd, încă nu îmi vine să cred că am fost eu în situația aia; mi-a fost atât de greu și rușine să accept, încât mi se părea că nici măcar nu mă pot plânge ca mi-a fost furată identitatea, că mi se pare că le-am cam dat-o fără să facă un mare efort să mă convingă. Este adevărat însă, mai ales odată cu pandemia și mutarea noastră efectivă în spațiul virtual am devenit țintele preferate, suntem tot mai expuși și deci, mai vulnerabili. Este extrem de dificil să faci diferența între un site clonat și cel obișnuit, cel real, mai ales că tehnologia care evoluează determină totodată o îmbunătățire a tehnicii hoților de identitate.
