Mâine se împlinește primul an de când am sărutat cea mai fină piele și am inhalat mirosul perfect de „copilul meu”.

Mă gândesc acum cu amuzament, chiar și cu dor, de ce să mint?, la viața mea dinainte de Anastasia. Știu că sună clișeic și probabil este, faptul că un copil îți schimbă viața total. Dar serios, chiar nu aveam nici cea mai mică idee despre cum va fi viața mea de după ziua în care va veni pe lume. Pare că știi, că înțelegi și te pricepi doar pentru că mai vezi la frați, mătuși, prieteni cum se cresc copiii, dar nimic nu te pregătește cu adevărat pentru acest moment. Oricât ai sta in preajma unui copil mic, atunci când vine al tău toate lucrurile se complică, se amplifică. Iubirea fată de el, grijile legate de ce/cum să faci să îi fie bine, vinovăția că poate nu îți iese mereu așa cum îți dorești, teama sa nu îl rănești cumva, puterea pe care o primești de la Dumnezeu sa ai grija de el. Totul s-a schimbat: viața socială (care?), viața de cuplu (era sa zic, care? ????), imaginea mea din oglinda, imaginea despre mine in viitor, imaginea despre mama mea (pe care abia acum o înțeleg). Atunci doar existam, aveam multe lucruri care îmi făceau plăcere; însă acum simt că trăiesc și am ceva ce ador.

Ca o mamă la început de drum, care și-a crescut puiul fără ajutoare din exterior, am trăit atât de multe situații și senzații într-un an de zile, încât uneori ma îndoiesc de faptul ca toate au fost reale. Da, poate ca este și prea multă oboseala, să fii constant la turații maxime, poate ca am fost puțin afectată de avalanșele hormonale, dar ca fiecare dintre noi mamele, am simțit lucruri incredibile, toate datorită acestui pui de om. Puiul meu.

Uimire, bucurie, frica, vinovăție, tristețe, iubire.

Sentimentul ăla profund de dragoste maternă, care te face să simți ca te topești de dragul ființei pe care o cuprinzi în două palme. Nu pot să nu ma uit la ea cu o poftă incredibilă să o ronțăi, parca îmi vine să o mănânc, chiar am senzația aia ciudată încât salivez și atunci o apuc și o sărut până nu mai am aer. Cine își imagina vreodată ce poți simți pentru o bucățica de carne? Nimeni. Pentru că totul începe din momentul când vezi doua liniuțe pe test, crește odată cu burtica, dar explodează odată cu prima întâlnire. Și creste, și creste, și creste … oare cât de mult poate sa crească? Încă descopăr asta, in fiecare zi.

Doamne! Nu aș putea exprima destul în cuvinte ceea ce simt, cei care sunt binecuvântați ca și mine știu exact despre ce vorbesc. Dar voiam să punctez cel mai important lucru, că toate bucuriile descrise mai sus vin de la ea. Toată dragostea, bunătatea, inocența, fericirea, puritatea, emoția, forța, energia și toate câte și mai câte minunății, vin în primul rând de la Anastasia. 

Ea ma face să mă simt specială, să mă simt unică, de neînlocuit – oricât de obosită, ciufulită, imperfectă aș fi, pentru ea nu contează căci pentru ea sunt întreaga lume. Toate durerile, oboseala, frustrările trec atunci când mă striga cu glasul ei de rățușca „mama” și ma cuprinde cu nevoie și sete profundă de mine.

Oricâtă nevoie are ea de mine, eu știu sigur că eu am nevoie și mai multă nevoie de ea. Mă împlinește, ma înalță… „mă, mă, mă” aud toată ziua din gurița ei. Mamă. Nu știam nimic în urmă cu un an, pentru că mai aveam o noapte până să aflu tot ce știu acum.