Începusem să mă gândesc tot mai serios să mă las de povestit. De data asta nu mai era vorba despre sindromul impostorului, ci mi-am pus întrebarea serioasă dacă merit cu adevărat să pretind timpul și atenția celor care mă urmăresc din când în când. Nu mi-a plăcut niciodată să intru cu bocancii în spațiul nimănui, deși îmi place să mă aflu în interiorul mulțimii și îmi doresc să fiu auzită și văzută.
Dar timpul a trecut și a trecut cu sens.
Mi-a arătat că, oricâte procese de conștiință mi-aș face, mâinile mele n-au stare. Gândurile, amintirile, poveștile se scriu singure. Până la urmă, m-am întors la ceea ce sunt, în ciuda tuturor nesiguranțelor mele.
Deci? Ce mai facem?
Eu am avut un an de pomină. Nici nu-mi dau seama cum să-l descriu. Cel mai greu, devastator chiar, dar și cel mai frumos, pentru că mi-a schimbat complet viața. Uhuu, mi-a întors-o pe dos. Se pare că până nu „mori” de-a binelea, nu înveți să trăiești cu adevărat.
Până nu reușești să-ți dai jos toate straturile de carne putrezită – traume, negare, toxicitate și neadevăr – nu te vezi cu adevărat în oglindă sau în ce trăiești zi de zi. Nu faci alegeri pentru tine, pentru sufletul tău. Mergi așa cu vântul, cu acceptabilul general și te surprinzi peste 10 ani că habar nu ai cine ai fost. Parcă privești un film prost în care tu ești personajul principal, dar scenariul e ceva rău de tot.
Eh, dar partea bună este că toate trec. Bă, dar toate. Și cele mai frumoase, dar și cele mai dureroase. Când crezi că ai murit și gata, s-a terminat totul, nu ai unde să cazi mai jos, afli că de fapt acolo e abia începutul.
Nimic nu e veșnic, nimic nu e de netrecut peste, nimeni nu este de neînlocuit.
Așadar, m-am întors: mai înțeleaptă, mai prezentă în propria conștiință, mai detașată și tot la fel de povestitoare. Nevoia mea de a împărtăși emoție nu este o prostie, ăsta e pur și simplu darul meu și simt că scriind povești din inimă rămâne pentru mine cel mai autentic mod prin care mă conectez cu tot ce mă înconjoară.
Până la urmă fiecare dintre noi are ceva valoros de oferit.